Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi

„Viața e suferință." Comedie de bulevard

Sinopsis:

Viaţa lui Horsch Paschke, un neînsemnat îngrijitor de ştrand, se află la cotitură. O „glumiţă răutăcioasă” s-a transformat într-o crimă... Singurul lucru care îi rămâne de făcut este să îndrăznească să câştige ceva din răsturnarea asta de situaţie. Din fericire, chiar şi într-un şantaj murdar, îi stă alături Lothi, prietenul său bun, a cărui singură nevoie certă este împlinirea vieţii sale erotice eşuate. Victima, Thomas Terre, devine graniţa dintre două universuri autonome – cei doi amici, rataţi fără „ieşire” din vieţile lor degradate, sunt aşezaţi lângă cuplul Terre, care îşi petrece timpul gătind cine savuroase unde cruzimea şi ranchiuna sunt invitaţi speciali. Umorul este negru până la cruzime, iar cinismul, mai usturător ca niciodată. Dacă veniţi să vedeţi Viața e suferință, trebuie să vă spunem că, pentru personajele noastre, filosofia este doar o punte între „halit” şi sex.

Spectacol nerecomandat copiilor sub 16 ani.

 

Pentru dosarul complet de prezentare, daţi click aici.

Reprezentații