Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi

Jurnal de Romania. Sfântu Gheorghe

Cu: Elena Popa, Alexandrina Ioana Costea, Ion Fiscuteanu Jr., Sebastian Marina, Daniel Rizea, Costi Apostol

Foto / Video: Vetró Baji, Levente Vargyasi

Muzica: Luiza Zan, Kónya Ütő Bence

Costume: Raluca Alexandrescu

Regizor tehnic: Lidia Baciu

 

Confesiunile unor venetici – Jurnal de România. Sfîntu Gheorghe

Jurnal de România. Sfântu Gheorghe este un exerciţiu de sinceritate şi poate deveni o sursă de autenticitate, adică operă de artă, doar atunci cînd are o structură fragmentară, în acord cu alcătuirea intimă a gîndirii,  care este intermitentă şi care dezvăluie şi ascunde, deopotrivă. Un oraş nu are un singur chip, cum arată el depinde de cine şi de unde îl priveşte. Sfîntu Gheorghe din Jurnalul de România al regizoarei Carmen Lidia Vidu este oraşul din privirea şi alcătuirea unor actori din Trupa lui Andrei Mureşanu.

Terenul pe care Carmen Lidia Vidu experimentează este substratul autobiografic al Jurnalului de România. Sfîntu Gheorghe : chiar se poate pătrunde în intimitatea unui oraş? cum şi pe unde? Pe furiş, ne propune artista, şi prin zonele mai puţin sau deloc  umblate din fiinţa locuitorilor săi. Din cele aproximativ 60.000 de universuri umblătoare care alcătuiesc populaţia Sfîntului Gheorghe, Carmen Lidia Vidu a ales 6 venetici, toţi actori la Teatrul Andrei Mureşanu, şi îi provoacă la o socratică dezbrăcare a sufletelor. Începe un joc al dezvăluirilor şi tăinuirilor, fotograme din filmul vieţii celor 6 actori: despre origini, părinţi, bunici, frici şi răbdare; despre drumul spre Sfîntu Gheorghe, limba română şi maghiarii, primele mirări, începuturi, locuinţe, vecini, o casă îndrăgită, o pisică, chirii, mutări, căutări, evadări prin locurile dragi şi confruntări cu diferenţa; despre  meseria istovitoare de actor, spectatori, visuri, rătăciri, iubiri şi răbdare; despre aşteptări, ratări, dezamăgiri, rupturi, singurătăţi, căderi, şocuri, confuzii, bani de întreţinere, copii, vulnerabilităţi, neputinţă, soţ care o ia razna, furie,  ispita de a fugi  şi răbdare; despre pierderi, cîştiguri, revolte şi povestea celor 7 pucişti care au speriat estul teatral; despre clipele de fericire, zodii,  faze, muzici, prietenii, antipatii, tensiuni, pasiuni, ipocrizii, aroganţe, ficţionalizări, bravări, manele în maghiară, tatuaje; despre prima premieră şi moartea care bate teatrul; despre locul preferat care e acasă. Despre arta de a răbda.

"Jurnal de România" este  spaţiul de dialog pe care artista Carmen Lidia Vidu  l-a deschis din nevoia de a-şi cunoaşte generaţia şi, prin ea, România  mai puţin turistică şi mai puţin televizată. Este vorba de un proiect complex şi de durată, care va cuprinde spectacole de teatru, scurtmetraje şi expoziţii. Sfîntu Gheorghe a fost primul episod al acestui inedit serial, urmează Constanţa (teatru), apoi Bucureşti (film).

 

Regizoarea Carmen Lidia Vidu declară următoarele:

 

Îmi doresc să realizez un JURNAL DE ROMÂNIA.

Acest jurnal e un proiect de lungă durată. Îmi doresc sa cuprind prin fotografie, teatru si film cat mai multe din orașele tarii.

Jurnal de România este un proiect multidisciplinar care reunește filmul experimental, artele vizuale și teatrul. Toate materialele sunt documentate jurnalistic din perspectiva antropologico-vizuală a comunităților privite din unghiul actorilor care locuiesc și activează acolo.

Vreau să văd cum arată România mai puțin turistică și mai puțin televizată, mă interesează o viață normală, dar a unor oameni mai puțin simpli, adică a unor oameni de cultură. Combinația de actor, viața din spatele scenei și orașele României poate genera o imagine și un discurs aparte, profund și totuși ușor de digerat. E un punct de vedere asupra României 2016, o țară în care sunt multe tensiuni, în care teatrul cunoaște mai mult ca oricând lupte interne și în care viața de zi cu zi e măcinată de probleme sociale, politice și culturale.

 

Jurnal de România. Sfântu Gheorghe

 

Spectacolul de teatru se dorește a fi un vehicul de comunicare.

Proiectul va lua pulsul actorului în mediul său – oraș, teatru, cartier, bloc, parc, cafenea – și va investiga subtil, antropologic, relația dintre artist și comunitate.

Îmi propun să cercetez emoția orașului Sfântu Gheorghe. Vreau să-i cunosc centrul, cartierele, actorii, piețele, blocurile, casele.

Voi petrece timp cu câțiva dintre actorii Teatrului Andrei Mureșanu. Prin ei, redescopăr orașul Sfântu Gheorghe.

Cât de mult ne influențează localizarea noastră și cât de mult influențăm noi comunitatea din care facem parte?

(Mai) este teatrul unul din stâlpii comunităților?

Cum trăiește un actor/artist?

Cum simt ei (artiștii) Orașul  astăzi, unde trăiesc, din ce se hrănesc?

Cum arată Sfântu Gheorghe trăit/văzut prin ei?

Într-o lume din ce în ce mai globalizată, îmi imaginez un proiect de suflet, o radiografie culturală și foarte umană a vieții artiștilor, în special actorilor.

Reprezentații
28 Octombrie 2017, ora 19:30, Sala George Constantin
      » Cumpără bilete online acum sau de la agenţie
28 Octombrie 2017, ora 17:00, Sala George Constantin
      » Cumpără bilete online acum sau de la agenţie
» Afișați istoria reprezentațiilor