Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi
Alexandru Repan  în spectacolul

Aniversarea

Sinopsis:

Helge împlineşte 60 de ani. Această aniversare prilejuieşte o reuniune de familie, în cadrul intim al sălii de festivităţi a hotelului, pe care aceasta îl deţine. Încă se simte prezenţa Lindei, fiica ce s-a sinucis, dar acest eveniment sumbru nu trebuie să strice buna dispoziţie a celor invitaţi. La urma urmei, fiul cel mare, Christian, este chiar entuziasmat. Michael, mezinul familiei, se întoarce în sfârşit acasă. Fiica mijlocie, Helene foloseşte această ocazie pentru a-l prezenta pe noul său partener, un bărbat... exotic. Soţia, Else este încântătoare, dar absentă. Iar tatăl lui Helge doreşte să împărtăşească câteva gânduri celor prezenţi. Masa este aşezată, muzica se aude în surdină,  iar rudele, numeroase, sunt la patru ace şi păstrează un zâmbet oficial pe chip; doar este un moment festiv; o seară dedicată lui Helge! Să înceapă petrecerea! Se sărbătoreşte aniversarea unui onorabil om de afaceri, tată de familie şi unul dintre cei mai iubiţi oameni!

Însă amintirile sunt demoni care bântuie această casă. Relaţiile sinuoase ale acestei familii perfecte încep să se încordeze. Christian doreşte să ţină un toast în cinstea tatălui său. Are două discursuri – unul pe un bilet galben, iar celălalt pe unul verde. Oare care culoare este de bun augur?

Irina Zlotea

Data premierei pentru presă: 5 și 6 decembrie 2009

Pentru dosarul complet de prezentare, daţi click aici.

Spectacol nerecomandat copiilor sub 14 ani

 

Turnee - Londra (2011, turneu de 10 spectacole jucate la Barbican Center), Brăila (2013, Festivalul Zile şi nopţi de teatru), Bucureşti (2014, Festivalul Naţional de Teatru).

Reprezentații