Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi

Acasă

cu texte de Ana Blandiana, Horia Lovinescu / F.M. Dostoievski şi Alexandru Repan

Regia: Nona Ciobanu şi Francisco Alfonsin

Scenografia și animația video: Peter Kosir

Sinopsis:

O familie în care gesturile cotidiene se regăsesc alături de marile gesturi ale Istoriei, care ne-a construit aşa cum suntem astăzi. O familie, care poate fi a fiecăruia dintre noi, forţată să trăiască într-o cameră-personaj. Este vorba despre un spaţiu condensat, ai cărui membri îşi consumă existenţa şi se consumă unul pe celălalt, în venire şi devenire, iubire şi ură, naştere şi moarte. O familie în care natura contradictorie a fiinţei umane aşează dorinţa de putere alături de sacrificiu şi iubire. O familie nebună. Pentru că noi suntem, şi pentru că am devenit, din ce în ce mai ne-buni. Repetăm aceleaşi gesturi sau cuvinte, fără să fim atenţi la momentele importante ale existenţei noastre. Le bifăm şi, uneori, stăm la masă cu Medeea, Ulise sau Penelopa, cu Zeus sau Dionisos, fără să avem habar. E adevărat, destul de rar. Încercăm să nu abandonăm familia asta, care se tot reinventează ciclic, după câte o furtună, din contradicţii ireconciliabile uneori. Încercăm să ne redefinim înlăuntrul ei, să găsim alături de sensul lui „acum", acele sensuri pierdute, care ne aşează firesc în iubirea unuia faţă de celălalt, ca într-o călătorie în care velele fiecăruia ne forţează să navigăm pe loc.

Nona Ciobanu, regizor

Distribuţia:

Alexandru Repan

Crenguţa Hariton

Raluca Gheorghiu

Liliana Gavrilescu

Florin Mititelu

Olga Bela

Durata: 1h 5 minute

Coproducţie cu Teatrul Ţăndărică

Reprezentații