Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi

Teatrul Nottara,

        doctor de suflete

“Mai tânăr ca niciodată!”, spun inspirat cei care au iniţiat acest eveniment omagial. Iar Teatrul Nottara, această veritabilă instituţie a Bucureştiului cultural, este, la cei şaptezeci de ani de la înfiinţare, la fel de tânăr ca în vremea începutului. Un început care ar fi putut fi şi el un nou început pentru o ţară abia ieşită din război. Şi, în cei şaptezeci de ani de existenţă, teatrul acesta a fost un doctor de suflete, la care românii veneau cu speranţa de a trăi în altă realitate, dacă nu mai bună, măcar altfel.

Da, un teatru e tânăr de fiecare dată când când ficţiunile prind viaţă. Un teatru e şi mai tânăr când spectatorii râd, aplaudă sau se emoţionează de parcă Lear le-ar fi mai aproape decât Aproapele iubit, de parcă Cehov ar şopti dintr-un ungher nevăzut al scenei, de parcă vocea lui George Constantin încă s-ar mai auzi când Cortina se ridică. Sau, cum spunea Marin Sorescu despre acest uriaş actor interpretând Iona: “Un actor atât de mare ca George Constantin poate scoate din sân trei regi Lear. Cel care se vede pe scenă e seducător şi va rămâne fără îndoială ca o creaţie neobişnuită. O imensă bunătate degaja această creaţie”.

Prinţi şi prinţese, îndrăgostiţi, comici, oameni infiniţi, femei unice, personaje ţesute din vânt şi stele, cu toţii ne prindem în poveştile de pe scenă doar ca să fim împreună în acea bucurie după care tânjim. Nu am văzut spectacolele despre care mulţi oameni de teatru vorbesc ca despre ceva nemaivăzut. George Constantin. George Calboreanu. Gilda Marinescu. Margareta Pogonat. Ştefan lordache. Emil Hossu. Sunt doar câteva nume de actori imenşi într-o listă pe care mi-aş dori să o reamintesc în întregime. De fapt, nu e nici o listă. Sunt fiinţe fără vârstă. Sunt eroii mei. Sunt stelele care strălucesc acolo, undeva, prin scenă, alături de actorii de azi. la uitaţi-vă mai bine, aşa-I că atunci când se aprind reflectoarele e ca şi cum am fi iar copii şi fiecare înghiţitură de aer e odată cu cel ce zice ce are de zis sub efectul dramei pe care o joacă? Am citit în “Regele scamator – Ştefan lordache", de Ludmila Patlanjoglu despre spectacolul “Amintirile Sarei Bernhardt”. Olga Tudorache îşi aminteşte o întâmplare cu Ştefan lordache, într-un turneu în lsrael. Erau în Grădina Ghetsemani lângă măslinul unde s-a rugat Iisus. Şi Ştefan lordache a zis: “Olga, iţi dai seama că aici şi lui lisus i-a fost frică?”.

lar dacă, oricât de grele ar fi rolurile, actorii îşi inving frica şi strălucesc în spectacole, e şi pentru că nu sunt singuri. În spatele lor se află o echipă: regizori, scenografi, maşinişti, machiori, unii cunoscuţi, alţii anonimi, care, prin munca lor, adaugă valoare jocului actoricesc. Asta spune că un teatru este tânăr atâta vreme cât oamenii lui alcătuiesc o echipă, care poate înfrunta orice încercare a vieţii.

Dragi actori ai Teatrului Nottara, vă doresc să continuaţi aventura vieţii. Noi vă mulţumim pentru miracolul pe care-l trăim alături de voi.

La mulţi ani!

 

lonuţ Vulpescu

Ministrul Culturii şi ldentităţii Naţionale

06 Mai 2017