Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi

Sebastian Ghiţă

În 2013 a absolvit Facultatea de Arte a Universității Hyperion, specializarea Actorie, la clasa profesorilor Mihai Mălaimare și Anamaria Pîslaru. Apoi a studiat la U.N.A.T.C I.L. Caragiale, obținând un Master în  Pedagogie Teatrală.

Între anii 2010 și 2014 a colaborat la Teatrul Masca, jucând în mai multe spectacole în regia mentorului său, Mihai Mălaimare, și anume: Comedia Erorilor de William Shakespeare, Militarul Fanfaron de Titus Maccius Plautus, Țara unde îngerii vin degeaba, spectacol inspirat din nuvelele lui Gabriel Garcia Marquez, Greva, după piesa În asteptarea lui Lefty de Clifford Odets, Neguțătoarea din Veneția, un spectacol de commedia dell arte inspirat din povestea lui ”Gianetto”, de Ser Giovanni Fiorentino şi din ”Neguţătorul din Veneţia” de William Shakespeare precum și Flecărerile femeilor de Carlo Goldoni.

A jucat mai apoi la: Teatrul Excelsior în spectacolul #TEENSPIRIT, creație colectivă, Compania Passepartout în O poveste de Crăciun după Charles Dickens și Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu, în Santaj de Ludmila Razumovskaia și Trei Gemeni Venețieni de Antonio Collalto.

De asemenea, în perioada 2013-2015 a coordonat Trupa de Teatru Orpheus, a Colegiul Național Mihai Viteazul din București. A jucat și în serialele TV: Lecții de viață, Las Fiebinți și, mai recent, Atletico Textila.