Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi
În „Alcool” (foto: Ciprian Duică)

Vava Ștefănescu

Vava Ştefănescu s-a născut la 21 decembrie 1969, în Râmnicu Sărat. A absolvit Liceul de Coregrafie din Bucureşti, în 1988, după care a urmat cursurile UNATC, obţinând licenţa în artă teatrală, specializarea coregrafie, în 1994. Până în 2004 a fost bursier al Guvernului Francez, pentru un masterat în management cultural la Université Paris 8. În prezent, este doctorand la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Secția „Teatru”, cu o lucrare de cercetare despre improvizaţie în dans și teatru.

A predat dans contemporan la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București, între 1995-1997, la UNATC, Secția „Coregrafie”, până în 2001, și la Catedra de Teatru a Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, între 2006 şi 2009. A susținut stagii de tehnică de dans contemporan, de compoziție artistică şi seminarii în festivaluri, companii de dans, universități din țară, la Irvine University California, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, la Universitatea București, la Centrul de artă contemporană „Mains d’œuvres” de la Paris ş.a.

De-a lungul carierei, a beneficiat de numeroase burse, stagii internaţionale şi rezidenţiate artistice, care i-au consolidat experienţa artistică de dansator şi de coregraf. În 1999 creează Centrul MultiArt Dans (MAD), pe care îl conduce până în 2003. Din 2003 este director artistic al Centrului Naţional al Dansului. Din acelaşi an este coregraf la Teatrul Naţional Cluj-Napoca (TNCN).

Realizează peste douăzeci şi cinci de spectacole de autor, printre care: Solo on Line (Teatrul Național Cluj-Napoca, 2004), Cvartet pentru o lavalieră (instalaţie coregrafică, 2008), Ghetto Blaster (Teatrul Masca, 2008), After All (Festivalul Temps d’Images, 2011), Occupy Vava (instalație performativă, 2012), Swing (TNCN, 2013), Jocuri DADA (TNCN, 2016).

Are o colaborare bogată cu profesioniști ai teatrului din București și din țară. Joacă, dansează, concepe coregrafia în compania unor importanţi regizori români, precum Mihai Măniuţiu, cu spectacolele L’oubli / Uitarea (de George Banu, la TNCN, 2001), Pescuitorii de perle (de Georges Bizet, la Opera Națională București, 2002), Alcesta (de Euripide, la TNCN, 2003), Tragica istorie a doctorului Faust (de Ch. Marlowe, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, 2003), Visele călătorilor de pe Titanic (scenariu de Mihai Măniuțiu, la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, 2004), Julieta (de Visky András, la TNCN, 2005), Woyzeck (de G. Büchner, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, 2005), O vară fierbinte pe Iza (scenariu de Mihai Măniuţiu, la TNCN, 2007), Psihoză 4:48 (de Sarah Kane, la TNCN, 2008), Deliruri (pe texte de Ion Mureșan, la Teatrul de Artă Deva, 2012), Don Quijote (după Miguel de Cervantes, la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, 2014), Vertij (scenariu de Mihai Măniuțiu, la Teatrul „Aureliu Manea” din Turda, 2015). A mai semnat coregrafia pentru 16 lecții despre dezastrele amorului carnal (la Teatrul de Balet „Oleg Danovski”, 2001), O scrisoare pierdută (de I.L. Caragiale, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, 2006), Născut pentru niciodată (de András Visky, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, 2009), UbuZdup! (adaptare de Gábor Tompa după Ubu înlănțuit și alte texte de Alfred Jarry, la TNCN, 2015).

A fost premiată în 2003 cu Premiul pentru coregrafie acordat de Ministerul Culturii, pentru Tragica istorie a doctorului Faust și pentru 16 lecții despre dezastrele amorului carnal și a fost declarată Coregrafa Anului la Istanbul, pentru coregrafia spectacolului Bacantele, în regia lui Mihai Măniuțiu. În mai 2016, președintele României îi conferă Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D – „Arta spectacolului”.

Prezentare actualizată în 2017