Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi

Ştefan Lupu

Este un artist neliniştit, un performer care explorează forme teatrale noi şi care crede că un (dans-)actor trebuie să fie multifuncţional. Aşa că cere mult de la el, dar şi de la oamenii alături de care lucrează, iar asta face ca fiecare întâlnire pe scenă să fie una care să conteze. Pentru că teatrul îi oferă răspunsurile la întrebările esenţiale, dar deschide şi noi căutări.

Ştefan Lupu s-a născut pe 8 mai 1985, iar în 2008 a absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune, din cadrul Universităţii Babeș Bolyai, din Cluj-Napoca, la clasa prof. Miklos Bács, unul dintre mentorii săi. Vrând să se dezvolte pe mai multe planuri, să exploateze mai multe zone de creaţie, între 2008 și 2009 a studiat Arta Actorului de Film, la UNATC I.L. Caragiale Bucureşti, iar apoi a urmat cursurile doctorale de studii teatrale aplicate, în cadrul aceleiaşi instituţii, la clasa prof. Gelu Colceag.

Crede că libertatea este vitală pentru creaţie, dar şi entuziasmul, disciplina, curajul şi credinţa în ceea ce faci. Este angajat la Teatrul Mic, dar colaborează ca actor, coregraf, dansator şi chiar regizor cu teatre importante din Bucureşti şi din ţară. A jucat în spectacole ca Trei surori de A.P. Cehov (regia Radu Afrim, Teatrul Andrei Mureşanu, Sf. Gheorghe), Pretend we make you happy (Centrul Naţional al Dansului, concept Andreea Novac), D'ale noastre după I.L. Caragiale (regia şi coregrafia Gigi Căciuleanu, Teatrul Naţional I.L. Caragiale), Pescăruşul după A.P. Cehov (regia: Antoaneta Cojocaru, Teatrul Bulandra), Folia, Shakespeare & co. după William Shakespeare (regia şi coregrafia Gigi Căciuleanu, Teatrul Metropolis), Furtuna de William Shakespeare (regia: Cătălina Buzoianu), Mutter courage şi copiii ei de Bertolt Brecht (regia: Victor Ioan Frunză), Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare (regia: Gelu Colceag), 39 de trepte de John Buchan (regia: Gabriela Dumitru), Vania şi Sonia şi Maşa şi Spike de Christopher Durang (regia: Horia Suru) etc. – toate aceste spectacole fiind în repertoriul Teatrelor Mic şi Foarte Mic.

În film, a interpretat rolul procurorului Vlad Popa în De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, care a avut premiera în 2015.

Foarte specialul spectacol de teatru-dans Zic Zac, despre iubire, frici şi prejudecăţi, examenul de disertaţie susţinut de Andrea Gavriliu, împreună cu Ştefan Lupu şi Gabi Costin, i-a purtat pe cei trei artişti talentaţi în mai toate colţurile lumii, pe scene importante din Londra, Florenţa, Zürich etc. Împreună au obţinut premii la FestCo 2013, la Festivalul Atelier din Sfântu-Gheorghe, dar şi premiul special al UNITER, în 2014.

Spectacolul Fazanul, de Georges Feydeau, prilejuieşte prima întâlnire a lui Ştefan Lupu cu echipa Teatrului Nottara. În îndrăzneaţa montare a lui Alexandru Mâzgăreanu, care redescoperă în cheie modernă comedia bulevardieră, Ştefan este arogantul şi carismaticul Ernest Redillon, dandy-ul care profită cu eleganţă şi umor de dezamăgirile sufleteşti ale tuturor femeilor din viaţa sa.

                                                                                                                                              

 

  Silvia Năstasie