Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi
Alexandru Jitea şi Vlad Zamfirescu în Panică de Mika Myllyaho

Vlad Zamfirescu

Ochii lui Vlad Zamfirescu, de un albastru aprins, reflectă limpede toate poveştile pe care le-a şlefuit în sine, de-a lungul timpului. Intensitatea privirii lui vorbeşte despre alchimia interioară a construirii unui rol, cu firesc, naturaleţe şi bucuria de a împărtăşi.

Pentru actorul născut de mărţişor, pe 1 martie 1974, la Tîrgu Mureş, teatrul nu înseamnă simularea vieţii, ci căutarea permanentă a adevărului, în toate formele sale. Scena este un spaţiu de învăţare continuă, de manifestare a libertăţii interioare, iar artificiile de expresivitate studiată nu-şi au locul atunci când misiunea ta este de a găsi cel mai scurt drum spre celălalt.

În Bucureşti s-a mutat la 14 ani, iar în 1997 a absolvit ca Şef de promoţie Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, la clasa profesorului Ion Cojar. Întâlnirea cu acesta a marcat o etapă fundamentală a evoluţiei sale ca actor, configurându-i viziunea despre teatru.

“Nu face nimic din ce nu e necesar”, “Nu uita de tine”, “Personajul eşti tu”, “Nu-ţi lăsa la o parte părerile, gândurile” – sunt doar o parte dintre îndemnurile profesorului Ion Cojar, unul dintre mentorii lui Vlad Zamfirescu, alături de Cătălin Naum, Gelu Colceag, Cătălina Buzoianu şi alţi artişti pe care îi admiră necondiţionat şi în preajma cărora mărturiseşte că este ca un “burete”.

În 1994, când era încă în facultate, a fost distribuit de Cătălina Buzoianu în Pelicanul, de August Strindberg, la Teatrul Levant, având-o pe Valeria Seciu drept colegă de distribuţie. A fost un moment important pentru „copilul care promitea” şi care a obţinut pentru acest rol de debut Premiul Uniter.

Căutarea „insulelor de adevăr”, despre care îi vorbise profesorul Cojar l-a purtat întotdeauna pe Vlad Zamfirescu spre texte de teatru (pe care le consideră elementul de bază într-un spectacol) şi personaje pe care să le descopere cu pasiune, care să-i dezvăluie ceva despre sine, într-un anumit moment al vieţii lui. Teatrul înseamnă prezenţă aici şi acum, iar spectatorii trebuie să-şi dorească să te însoţească într-o călătorie în sensul căreia trebuie să-i faci să creadă.

Astfel, a ajuns să fie unul dintre actorii emblemă ai generaţie sale, jucând în peste 40 de spectacole, în teatre de stat şi companii independente din Bucureşti şi din ţară, câteva dintre cele mai importante fiind: Scandal la Palermo, adaptare după Carlo Goldoni, regia: Cătălina Buzoianu, rolul Amorezul, Teatrul Bulandra (1997); Petru de Vlad Zografi, regia: Cătălina Buzoianu, rolul Academicianul, Teatrul Bulandra (1998); Tacâmuri de pui de Spiró György , regia: Gelu Colceag, rolul El, Teatrul Bulandra (1999); Regele Lear de William Shakespeare, regia: Dragoş Galgoţiu, rolul Edmund, Teatrul Bulandra (1999); Hamlet de William Shakespeare, regia: Vlad Mugur, rolul Claudius, Teatrul Naţional Lucian Blaga, Cluj-Napoca (2001); Tango de Sławomir Mrożek, regia: Gelu Colceag, rolul Arthur, Teatrul Bulandra (2001).

Colaborarea din 2001, la Teatrul ACT, cu regizorul Vlad Massaci în spectacolul Bash. O trilogie contemporană de Neil LaBute, l-a apropiat de o formulă de teatru în care se simte foarte confortabil şi care implică apropierea de spectator şi desfiinţarea graniţelor convenţionale dintre scenă şi sală. Bazându-se foarte mult pe fler, Vlad Zamfirescu a ales să joace doar în spectacole care să comunice, lucrând alături de artişti-prieteni, care să-i împărtăşească viziunea. Tocmai de aceea a înfiinţat Teatrul Catharsis, o asociaţie culturală „născută din nevoia de a face teatru” şi de a promova arta contemporană de calitate.

În căutarea armoniei, pe care şi-o doreşte în arta şi în viaţa lui personală, a continuat să se implice în proiecte variate, de care s-a simţit reprezentat: Forma lucrurilor de Neil LaBute, regia: Vlad Massaci, rolul Adam, Teatrul Act (2004); American Buffalo de David Mamet, regia: Cristi Juncu, rolul Teach, Teatrul Act şi Asociaţia Catharsis (2005); Triumful dragostei de Pierre Marivaux, regia: Alexandru Darie, rolul Dimas, Teatrul Bulandra (2005), Dumnezeul de a doua zi, de Mimi Brănescu, regia: Claudiu Goga, rolul El, Teatrul Act (2009); Nişte fete de Neil LaBute, regia: Cristi Juncu, rolul Guy, Asociaţia Catharsis şi Teatrul George Ciprian, Buzău (2010); Helter Skelter de Neil LaBute, regia: Cristi Juncu, Teatrul Tony Bulandra, Târgovişte (2011); XXL de Neil LaBute, regia: Cristi Juncu, rolul Carter, Asociaţia Catharsis, Teatrul Act şi Teatrul George Ciprian, Buzău (2011);Iluzii de Ivan Vârâpaev, regia: Cristi Juncu, rolul Bărbatul 1, Teatrul Act şi Asociaţia Catharsis (2012); Acasă la tata de Mimi Brănescu, regia: Vlad Massaci, rolul Robert, Teatrul de Comedie (2013).

Se descrie ca fiind un artist încăpăţânat, care caută adevărul transformărilor sale. Asta se simte în versatilitatea personajelor lui, care nu sunt simple măşti, ci realităţi interiorizate, asumate şi mărturisite scenic cu cel mai mare firesc. În jocul său, totul este construit din nuanţe, iar ludicul se contopeşte cu tandreţea, luciditatea, sarcasmul rafinat, vulnerabilitatea, forţa şi emoţia.

Niciuna dintre întâlnirile cu actorul Vlad Zamfirescu nu este previzibilă, într-o seară poate fi tânărul fragil şi influenţabil din Forma lucrurilor, iar în următoarea se transformă în cinicul corporatist din XXL (Fat Pig), singura trăsătură comună fiind fanatismul pentru autenticitate care răzbate din toate rolurile lui, inclusiv în cele din . film şi producţii de televiziune: Stare de fapt, regia: Stere Gulea, rolul Revoluţionarului; Italiencele, regia: Napoleon Helmis, rolul principal Giovani (2004); Orient Expres, regia: Sergiu Nicolaescu, rolul Bob (2004); Restul e tăcere, regia: Nae Caramfil, rolul Nutzu Ferefide; Lumina, după un scenariu de M. Şopterean, regia: Gheorghe Preda, rolul principal Vlad Apostol; Spitalul special de Iosif Naghiu, rolul principal Pitu; Don Juan sau dragostea de geometrie de Max Frisch, rolul Rodrigo

În această stagiune, la Teatrul Nottara, Vlad Zamfirescu poate fi descoperit în două roluri de excepţie: Joni, sarcasticul şi întrucâtva psihoticul moderator TV din Panică, de Mika Myllyaho, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, şi teribilul Valene, colecţionarul de “statuee”, din Vestul Singuratic, de Martin Mcdonagh, în regia lui Cristi Juncu, un contre-emploi fantastic care răstoarnă toate preconcepţiile despre limitele deriziunii umane.

Silvia Năstasie