Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi

Florin Piersic jr.

Este un artist care reuşeşte prin teatru, film şi povestirile pe care le scrie să-şi creeze oaze de linişte care să-l apere de lumea din jur, din ce în ce mai „insuportabilă”. Născut pe 18 iulie 1968, a absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, în 1991.

Printre spectacolele în care a jucat se numără: Comedia erorilor de William Shakespeare, la Studioul Casandra (1991), Pe cheiul de Vest de Bernard-Marie Koltes, la Studioul Casandra (1991); Artur Osânditul de Matei Vişniec, la Teatrul Foarte Mic (1992); Regăsire de Luigi Pirandello, la Teatrul Mic (1993); Zoo Story de Edward Albee, la Teatrul Foarte Mic (1995); Mătrăguna de Machiavelli, la Teatrul Mic (1995); Patul lui Procust, după Camil Petrescu, la Teatrul Bulandra (1997); Copiii unui Dumnezeu mai mic de Mark Medoff, la Teatrul Odeon (1998); Noaptea încurcăturilor de Oliver Goldsmith, la Teatrul Mic (1998); Chelnerul mut de Harold Pinter, la Teatrul Act (2000).

Cu Sex, Drugs, Rock and Roll de Eric Bogosian, la Teatrul Luni de la Green Hours (2002), spectacol care i-a adus premiul UNITER pentru Cel mai bun actor, începe o perioadă foarte importantă a carierei sale, în care mărturiseşte că „am învățat să gândesc singur, apoi am început să-mi definesc un stil și o zonă”. Începe să monteze texte în care crede foarte mult, iar spectacolele în care a jucat, în propria sa regie sunt: Toţi bărbaţii sunt curve de David Mamet, la Clubul Prometheus (2003); Zaruri şi cărţi de Sam Henry Kass, Teatrul Metropolis (2009); Opposites attract de Bruce Kane, Teatrul Metropolis (2010); Tom și Jerry de Rick Cleveland, la Teatrul Metropolis (2012); Zi că-i bine de Wil Calhoun, la Teatrul Luni de la Green Hours (2013); Freak Show de Florin Piersic jr., la Cafe Teatru Godot (2014).

A regizat sau a scris scenariul pentru filmele: Eminescu Versus Eminem (lungmetraj, regizor şi actor) (2006); Take six (scurtmetraj) (2006); Fix Alert (lungmetraj, 2005, regizor şi actor); Advertising space (scurtmetraj) (2006); Pickpocket (2006); Trupuri. Repaus şi mişcare. (scenariu) (2007); Dublă personalitate (scenariu) (2007); Naşterea unei capodopere (scenariu) (2008); Veneţia (scurtmetraj) (2008); Killing Time (lungmetraj) (2012).

A jucat în filme ca: Le dernier plan, regia: Benoit Peeters (1999). Ce lume veselă, regia: Malvina Urşianu (2002); Dunărea. Donau. Dunav. Duna., regia: Goran Rebic (2003); 18.36, regia: Ionuţ Giurgiucă (2003); Youth without youth, regia: Francis Ford Coppola (2006); Blood Creek, regia: Joel Schumacher (2008); Bibliotheque Pascal, regia: Haidu Szabolcz (2009); Website Story, regia: Dan Chişu (2009); Călătoria lui Gruber, regia: Radu Gabrea (2009); Contratimp 2, regia: Jesus del Cerro (2010); Werewolf 2: The Beast among us, regia: Louis Morneau (2012); The Necessary Death of Charlie Countryman, regia: Fredrik Bond (2013); Q.E.D., regia: Andrei Gruzsniczki (2014).

A publicat volumele Romantic Porno (roman), Editura Humanitas, 2011, şi Opere cumplite, volumul unu, Editura Humanitas (povestiri), 2009.

Pe scena Teatrului Nottara, îl intrepretează pe Coleman, în Vestul Singuratic, de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu.

 

​Silvia Năstasie