Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi

Theodor-Cristian Popescu

A absolvit Academia de Teatru şi Film, Facultatea de Teatru, specializarea arta regiei de teatru, la clasa profesorului Valeriu Moisescu (1994). A urmat cursurile de Master of Fine Arts în regie (bursă Fulbright) la Universitatea Montana (SUA) (2002), iar în 2011 a obţinut doctoratul la Universitatea de Arte din Târgu Mureș (2011).

În prezent este conferenţiar universitar la Universitatea de Arte din Târgu Mureş - coordonatorul programului de masterat în regie.

A publicat volumul Surplus de oameni sau surplus de idei. Pionierii mişcării independente în teatrul românesc post 1989 (2012), Editura Eikon, Cluj-Napoca, şi numeroase articole reviste culturale precum Scena, Teatrul azi, ManInFest, UltimaT, Scena.ro, Observator cultural, Dilema veche etc.

Biografia sa artistică este impresionantă, cu peste 50 de spectacole „conceputal provocatoare”, aşa cum îşi defineşte teatrul, montate în ţară şi în străinătate. Printre ele amintim: Piesă cu repetiţii de Martin Crimp, la Teatrul Inoportun şi Teatrul Naţional, Târgu Mureş – 1993 (Premiul Ministerului Culturii pentru Cel mai bun debut), Cafeneaua, după Isaac Bashevis-Singer, la Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti – 1993; Scene dintr-o execuţie de Howard Barker, la Teatrul Naţional Lucian Blaga, Cluj-Napoca – 1994; Casa evantai de Marin Sorescu, la Teatrul Bulandra – 1996; Ucigaş fără simbrie de Eugène Ionesco, la Teatrul Naţional, Craiova – 1997; Copiii unui Dumnezeu mai mic de Mark Medoff, produs de Compania Teatrală 777, Teatrul Odeon şi Sounds of Progress (Glasgow) – 1997 (Premiul Ministerului Culturii pentru Cel mai bun proiect cultural, 1998); Eu când vreau să fluier, fluier… de Andreea Vălean, la Teatrul Naţional, Târgu Mureş – 1998; Trilogie belgrădeană de Biljana Srbljanovic, coproducţie Compania Teatrală 777, Teatrul Nottara şi Teatrul Bulandra – 2000; The Belle of Amherst de William Luce, la Montana Repertory Theatre – 2000; Înainte de cădere (producţie independentă), pentru Fringe Festival, Montréal – 2003; Poveşti de familie de Biljana Srbljanovič, produs de Groupe H.F. la Teatrul Prospero, Montréal – 2004; Chip de foc de Marius von Mayenburg, produs de Compania Th.C.Popescu la Teatrul Prospero, Montréal – 2005; Noapte arabă de Roland Schimmelpfennig, produs de Compania Th.C.Popescu şi Théâtre de Quat’Sous din Montréal – 2007.

După o pauză de 7 ani de la montările pe scenele româneşti, Theodor-Cristian Popescu revine la Târgu Mureş în 2007, cu spectacolul: Geniul crimei de George F. Walker, la Teatru 74. Urmează o perioadă în care alternează spaţiile culturale şi continuă să creeze foarte mult, lucrând la spectacole lucide, care să îndemne publicul să-şi reanalizeze propria viaţă, precum:  Femeia din trecut de Roland Schimmelpfennig, la Compania Th.C.Popescu la Teatrul Prospero (Montréal) – 2008; Femeia din trecut de Roland Schimmelpfennig, la Teatrul Metropolis, Bucureşti – 2008; Auto-da-fé (trei piese scurte) de Tennessee Williams, la Teatrul Naţional Radu Stanca, Sibiu – 2009; Krum de Hanoch Levin, la Teatrul Naţional, Târgu Mureș – 2009; The City de Martin Crimp, la Actors Repertory Company la Berkeley Street Theatre, Toronto – 2010; Opinia publică de Aurel Baranga, la Teatrul Naţional Radu Stanca, Sibiu – 2010; Un cuplu de români amărâţi vorbitori de polonă de Dorota Maslowska, la Teatrul Naţional, Târgu Mureş, Compania Tompa Miklos – 2011 (premiul de regie la Festivalul Atelier de la Baia Mare); Urâtul de Marius von Mayenburg, la Teatrul German de Stat, Timişoara – 2011; Văcuţele Domnului se întorc pe pământ de Vasili Sigarev, la Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti – 2012; Băiatul din ultima bancă de Juan Mayorga, la Teatrul Naţional I.L. Caragiale, Bucureşti – 2012; Absolventul de Terry Johnson, la Teatrul Naţional Radu Stanca, Sibiu – 2013;

Cele mai recente spectacole ale sale l-au purtat la Arad - Perplex de Marius von Mayenburg, la Teatrul Ioan Slavici (2014), la Oradea - Cancun de Jordi Galcéran, la Teatrul Regina Maria (2014) şi la Iaşi - Lumi posibile de John Mighton, la Teatru Fix (2015).

Debutul regizoral pe scena Teatrului Nottara a fost marcat de spectacolele DaDaDans  şi  Îngeri în America de Tony Kushner, care au avut premiera în 1998, fiind produse de Compania Teatrală 777 şi de Teatrul Nottara.

În stagiunea actuală, se joacă în regia sa spectacolele-concept Metoda de Jordi Galcéran (Marele Premiu la Festivalul VedeTeatru, Buzău, 2011)  şi Panică de Mika Myllyaho.