Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi

Mircea Diaconu

            Mircea Diaconu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti, în anul 1971, specializarea actorie, la clasa profesoarei Sanda Manu. A debutat pe o scenă profesionistă în 1970, la Teatrul Bulandra, în Harfa de iarbă de Truman Capote, regia: Crin Teodorescu. La un an după terminarea facultăţii, Mircea Diaconu a fost angajat în acest teatru, unde a lucrat până în anul 1982, când s-a transferat la Teatrul Nottara. Între 1990 şi 2001 a fost liber profesionist, iar din 2001, timp de un deceniu, a fost directorul Teatrului Nottara.

            La Studioul Casandra, în studenţie, a jucat în: Cartofi prăjiţi cu orice de Arnold Wesker, regia Alexa Visarion (1970); Caragiale… dar nu teatru, după I.L. Caragiale, dramatizarea şi regia: Sanda Manu (1970); Diavolul alb de John Webster, regia: Sanda Manu (1970); Alexandru Lăpuşneanu de Costache Negruzzi, regia: Dan Micu (1971); A murit Tarelkin de Alexandr Vasilievici Suhovo-Kobîlin, regia: Cristian Berger (1971).

            De-a lungul anilor, Mircea Diaconu a lucrat şi pe alte scene ale capitalei: la Teatrul de Comedie, în Fata morgana de Dumitru Solomon, regia: Mihai Dimiu (1971); la Naţional: Noaptea regilor de William Shakespeare, regia: Andrei Şerban (1991); Ghetou de Joshua Sobol, regia: Victor Ioan Frunză (1993); la Teatrul Mundi, Teatru descompus de Matei Vişniec, regia: Cătălina Buzoianu (1990).

            A avut și o activitate didactică: asistent la secţia actorie, clasa Olga Tudorache, între 1977 şi 1978, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale; din 1990, a ţinut cursul de actorie de film la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti (fostul IATC şi actuala Universitate Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale - UNATC).

Ca scriitor, Mircea Diaconu a avut un debut remarcabil, volumul său, Şugubina, fiind premiat de Uniunea Scriitorilor din România. Cărţile sale au fost traduse: La noi când vine iarna, volum care a apărut în germană şi rusă (1980). A mai scris eseuri profesionale, toate adunate în Scaunul de pânză al actorului (1985). Timp de doi ani, a avut rubrica Mă mir, în revista lunară Cinema.

            În cei peste 45 de ani de teatru, Mircea Diaconu a jucat foarte mult pe două importante scene ale teatrului românesc: Bulandra şi Nottara. Astfel, la primul amintim spectacolele: Mincinosul de Carlo Goldoni, regia: Sanda Manu (1971); O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia: Liviu Ciulei (1972); Revizorul de N.V. Gogol, regia: Lucian Pintilie (1972); Între noi doi n-a fost decât tăcere de Lia Crişan, regia: Petre Popescu (1973); Lozul cel mic de Hector Quintero, regia: Valeriu Moisescu (1974); Elisabeta I de Paul Foster, regia: Liviu Ciulei (1974); Militarul fanfaron de Maccius Plautus, regia: Ioan Taub (1976); Răceala de Marin Sorescu, regia: Dan Micu (1977); Undeva o lumină de Doru Moţoc, regia: Valeriu Moisescu (1977); Furtuna de William Shakespeare, regia: Liviu Ciulei (1978); O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia: Liviu Ciulei (1979); Conu` Leonida faţă cu reacţiunea de I.L. Caragiale, regia: Dan Micu (1979); Voluptatea onoarei de Luigi Pirandello, regia: Valeriu Moisescu (1980); Mormântul călăreţului avar de Dumitru Radu Popescu, regia: Mircea Marin (1981); Barbul Văcărescu, vânzătorul ţării; Occisio Gregorii de Iordache Golescu şi Samuil Vulcan, regia: Alexandru Tocilescu (1982).

            La Teatrul Nottara: Pădurea de Aleksandr Nikolaevici Ostrovski, regia: Costin Marinescu (1984); Cuminţenia pământului de Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Marin Sorescu (1984); Cum vă place de William Shakespeare, regia: Dan Micu (1985); Râs şi plâns de Ivan Radoev, regia: Petre Gheorghiu (1986); Ultimul bal de Ion Brad şi Dan Micu, regia: Dan Micu (1986); Într-o dimineaţă de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu (1988); Burghezul gentilom de J.B.P. Molière, regia: Alexandru Dabija (1989); Operele complete ale lui WLM ŞXPR (prescurtate) de Jess Borgeson, Adam Long şi Daniel Singer, regia: Petre Bokor (2001); Castelul de Franz Kafka, regia: Tino Geirun (2003); Variaţiuni enigmatice de Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Claudiu Goga (2003); Scandal la Operă! de Ken Ludwig, regia: Petre Bokor (2006).

          Încă de la începutul carierei artistice, indiferent că au fost roluri de mai mare sau mai mică întindere, Mircea Diaconu le-a dat semnificaţie şi valoare prin autenticitate şi prin forţa talentului său. Redau, aici, un mic fragment din cronica scrisă de Ileana Popovici (apărută în revista Teatrul, nr. 2/1972) la extraordinara …Scrisoare pierdută a lui Liviu Ciulei, montată la Teatrul Bulandra, în anul 1972, în care interpreta pe Brânzovenescu, alături de nume mari ale teatrului românesc (Toma Caragiu, Rodica Tapalagă, Octavian Cotescu, Ştefan Bănică, Petre Gheorghiu, Fory Etterle, Aurel Cioranu şi Liviu Ciulei): Tandemul său (n.n. Dem. Rădulescu - Farfuridi) cu foarte tânărul Mircea Diaconu, care s-a achitat exemplar de sarcina de a pune accente, nefiind nici o clipă neutru ori absent, a funcţionat perfect.

             La Mircea Diaconu, construcţia personajelor nu are nimic ostentativ, epatant. Bucuria, plăcerea jocului se nasc din libertatea şi supleţea spirituală a actorului. Elementele conotative ale interpretărilor sale nu rămân disparate, izolate, ci totul se îmbină într-o structură limpede. Chiar dacă, uneori, gluma e glumă, de la un punct încolo, după ce actorul a trecut nenumărate vămi (ale sincerităţii, ale capacităţii de concentrare, ale autenticului), se ajunge la orchestrarea precisă a personajului, într-un loc rezervat creativităţii spontane, descătuşării fanteziei, acel loc în care jocul şi joaca sunt la ele acasă.

         Mircea Diaconu este şi un important actor de film. Din bogata sa filmografie, amintim: Nunta de piatră (1972), Adio, dragă Nela! (1972), Metamorfoze (film TV, 1972), Explozia (1973), Capcana (1974), Actorul și sălbaticii (1975), Filip cel Bun (1975), Cuibul salamandrelor (1976), Mere roşii (1976), Împuşcături sub clar de lună (1977), Profetul, aurul şi ardelenii (1978), Din nou împreună (1978), Audienţa (1979), Bietul Ioanide (1979), Înainte de tăcere (1979), Vacanţă tragică (1979), Artista, dolarii şi ardelenii (1980), Casa dintre câmpuri (1980), Pruncul, petrolul şi ardelenii (1981), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Semnul şarpelui (1981), O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982), Aşteptând un tren (1982), Sfârşitul nopţii (1982), Calculatorul mărturiseşte (1982), Secvenţe (1982), Buletin de Bucureşti (1983), Amurgul fântânilor (1983), Căruţa cu mere (1983), O lumină la etajul zece (1984), Cumpărătorul de clopote (1984), Horea (1984), Promisiuni (1985), Căsătorie cu repetiţie (1985), Zâmbet de soare (1987), Secretul armei secrete (1988), O vară cu Mara (1988), Întâmplări cu Alexandra (1989), Campioana (1990), Telefonul (1992), Asfalt Tango (1993), Dănilă Prepeleac (1996), Faţă în faţă (1999), Corul pompierilor (2000), Filantropica (2002), Aventurile unei zile (2004), Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006), Legături bolnăvicioase (2006), Happy End (2006), Ticăloşii (2007), Tache (2008).

      În această stagiune, Mircea Diaconu poate fi văzut pe scena Teatrului Nottara în: Variaţiuni enigmatice de Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Claudiu Goga (2003); Scandal la Operă! de Ken Ludwig, regia: Petre Bokor (2006) şi Vacanţă în Guadelupa de Pierre Sauvil şi Éric Assous, regia: Diana Lupescu (2011).

      de Dan-Marius Zarafescu