Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi
Camelia Zorlescu şi Alexandru Repan  în spectacolul

Camelia Zorlescu

Camelia Zorlescu a absolvit în anul 1962 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, Bucureşti, specializarea arta actorului, la clasa profesorilor Dina Cocea, Ion Cojar şi Ion Olteanu. În timpul studenţiei, la Studioul Casandra, Camelia Zorlescu a fost distribuită în producţia Discipolul diavolului de George Bernard Shaw, regia: Ion Olteanu (rol: Doamna Dodgen) (1962).

În facultate a mai interpretat: Doamna Tana din Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, Tofana în Patima de Mihail Sorbul, Mama în Strigoii de Henrik Ibsen, Nevasta evreică din Măreţia şi decăderea celui de-al Treilea Reich de Bertolt Brecht, regia: Lucian Giurchescu.

Imediat după absolvire, Miklos Tompa, director şi regizor de teatru, tatăl lui Gabor Tompa, i-a propus să intre în proaspăt constituita trupă a secţiei române din cadrul Teatrului de Stat din Târgu Mureş. Aici a jucat în spectacolele: Oceanul de Alexandr Stein, regia: Cristian Munteanu (1963); Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, regia: Mihai Paxino (1963); A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia: Eugen Mercus (1963); Minciuna are picioare lungi de Eduardo de Filippo, regia: György Harag (1963); Gâlcevile din Chioggia de Carlo Goldoni, regia: Mihai Raicu (1964); Maşina de scris de Jean Cocteau, regia: Mihai Dimiu (1964); Judecata de Teodor Bosca, regia: Radu Sorin Grigorescu (1964); Priveşte înapoi cu mânie de John James Osborne, regia: Dinu Negreanu (1965); Doi pe un balansoar de William Gibson, regia: Radu Sorin Grigorescu (1965). Pentru acest ultim spectacol, unde juca alături de Constantin Diplan, actriţa a fost distinsă de critica de specialitate cu un premiu de interpretare.

După trei ani petrecuţi la Târgu Mureş, Camelia Zorlescu a vrut să se întoarcă în Bucureşti. Şi astfel, ea a dat concurs pentru ocuparea unui post de actor la Teatrul Nottara. Era director pe-atunci dramaturgul Horia Lovinescu. Erau trei locuri. Au intrat: Ioana Manolescu, Ştefan Iordache şi Gilda Marinescu. Pentru Camelia a fost creat al patrulea loc. Asta s-a întâmplat în fericitul an de graţie 1965.

Impune un gen de feminitate în faţa căruia graţiile dulci trebuie să se retragă pe vârfuri; e feminitatea pe care se poate clădi o lume. Fără ornamente emoţionale, actriţa se cufundă de-a dreptul în valul trăirii personajului, lăsându-se purtată, concentrându-se în sine. Camelia Zorlescu a reuşit să confere rolurilor sale un farmec real, neconfecţionat. Arabescul de fantezie al tonalităţilor, adică plăcerea frenetică de joc, de comunicare, de înfrăţire prin idee cu cei care ştiu să asculte, au recomandat-o deplin pentru roluri importante.

În cei peste 50 de ani de teatru, pe scena Teatrului Nottara a jucat în: Pierette – Opt femei de Robert Thomas, regia: Val Săndulescu (1965); Electra – Au fost odată două orfeline de Adolphe Philippe d`Ennery, regia: Sanda Manu (1966); Ana – Meşterul Manole de Octavian Goga, regia: Ion Olteanu (1967); Anda Roşu – Jaguarul roşu de Petre Luscalov, regia: Sanda Manu (1967); Titi – Lovitura de Sergiu Fărcăşan, regia: Crin Teodorescu (1967); Cela – O casă onorabilă de Horia Lovinescu, regia: Lucian Giurchescu (1968); Altisidore – Don Quijote de la Mancha de Mihail Sorbul, regia: Alexandru Ciprian (1969); Bianca – Othello de William Shakespeare, regia: Cornel Todea (1969); Margaret Flaherty – Năzdrăvanul occidentului de John Millington Synge, regia: Ion Olteanu (1970); Gaby – Ultima oră de Mihail Sebastian, regia: Valeriu Moisescu (1975); Soţia celuilalt – Audienţă la Consul de Ion Brad, regia: Ion Cojar (1977); Femeia – Timon din Atena de William Shakespeare, regia: Dinu Cernescu (1978); Genoveva – Cinci romane de amor de Teodor Mazilu, regia: George Rafael (1979); Poncia – Casa Bernardei Alba de Federico García Lorca, regia: Gina-Eugenia Ionescu (1979); Jeanine – Pensiunea Doamnei Olimpia de Ion Dumitru Şerban, regia: Constantin Dicu (1981); Femeia – Karamazovii, după F.M. Dostoievski, regia: Dan Micu (1981); Vizitatoarea – Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, regia: Alexandru Dabija (1984); Nerine – Scapino de J.-B.P. Molière, regia: Alexandru Dabija (1985); Stephanie – Floarea de cactus de Pierre Barillet şi Jean Pierre Gredy, regia: Mircea Cornişteanu (1986); Aspasia – Într-o dimineaţă de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu (1988); Marchiza Matilde Spina – Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, regia: Dominic Dembinski (1990); Femeia – Păguboşii de Miron Radu Paraschivescu, regia: Gelu Colceag (1990); Kleopatra Maximovna – Sinucigaşul de Nikolai Erdman, regia: Cornel Mihalache (1990); Priscilla – Prinţul negru de Iris Murdoch, regia: Cornel Todea (1994); Barbara – Întâlnire la Senlis de Jean Anouilh, regia: Geo Saizescu (1994); Lucetta – Doi tineri din Verona de William Shakespeare, regia: Cătălin Naum (1996); Mama – Nanny de James MacGuire, regia: Tom Ferriter (1998); Doamna de Sottenville – Soţul păcălit de J.-B.P. Molière, regia: Mircea Cornişteanu (2000); Doamna – Frumos e în septembrie la Veneţia de Teodor Mazilu, regia: Nicolae Scarlat (2001); Dacia – Titanic vals de Tudor Muşatescu, regia: Dinu Cernescu (2002); Mama – Petrecere într-un pian cu coadă de Mihai Ispirescu, regia: Alexandru Repan (2005); Mammy – Billy Şchiopul de Martin McDonagh, regia: Vlad Massaci (2005); Un pensionar fatal de Aleksandr Galin, regia: Tudor Ţepeneag (2008).

A avut numeroase colaborări cu teatrul de televiziune, precum şi în cinematografie cu regizorii: Volodea Popescu, Manole Marcus, Mihai Iacob, Andrei Blaier, Virgil Calotescu, Mircea Daneliuc, Sergiu Nicolaescu, Malvina Urşianu, Radu Gabrea.

Joacă un rol principal în cel de-al doilea film al lui Călin Netzer, Medalia de onoare (2010).

Dan-Marius Zarafescu