Site-ul nottara.ro foloseste cookies ca să îţi ofere o experienţă mai placută online. Informaţiile din cookies sunt anonime. Prin continuarea navigării ești de acord cu acest lucru. OK! Vreau detalii
 Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi
 (foto: Ciprian Duică)

Raluca Jugănaru Grosu

Raluca Jugănaru Grosu a absolvit Facultatea „Artele spectacolului de teatru”, specializarea „Arta Actorului”, din cadrul Universității Hyperion, la clasa profesorilor Emil Hossu și Catrinel Dumitrescu, promoţia 2004-2008.

Pe scena Teatrului Nottara a putut fi văzută în rolurile Marka, în Bătrânul, adaptare după Maxim Gorki, regia: Catrinel Dumitrescu, 2007; Aischa, în  Ai toată viața înainte, adaptare după Romain Gary, regia: Alina Rece, 2009; Michelle, în Aniversarea, după Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, regia: Vlad Massaci, 2009; O damă, în Umor, amor, fior de dor... în București, regia: Diana Lupescu, 2010; Irene, în Cabinierul, după Ronald Harwood, regia: Marcel Ţop, 2011; Sonya Shaw, în Nu vorbiți cu actorii de Tom Dudzick, regia: Diana Lupescu, 2012; Fata de la curte,, în Mult zgomot pentru nimic de W. Shakespeare, regia: Diana Lupescu, 2013; Albăstriţa, Reporteriţa, în Călătoria de Constantin Abăluţă, regia: Gavriil Pinte, 2015; Muncitor, în Familie de artiști, după Kado Kostzer şi Alfredo Arias, regia: Alexander Hausvater, 2016; Câinele Napoleon, în Provocări inocente (O poveste foarte simplă) de Marina Lado, regia: Lyupcko Gyorgyevski, 2016; Executive Manager, în Tiramisu-Estrogen de Joanna Ovsyanko, regia: Andreas Merz-Raykov, în cadrul Laboratorului de Teatru DENS 2016; Olga Vasilievna, în Iubirea la oameni de Dmitri Bogoslavski, regia: Evghenia Berkovici, 2017; Louise, în Opt femei de Robert Thomas, regia: Andreas Merz Raykov, 2017; Otilia şi actriţa care o interpretează pe Otilia, în Opinia publică de Aurel Baranga, regia: Alexei Logachev, în cadrul Laboratorului de Teatru DENS 2017.

De asemenea, a participat la numeroase spectacole-lectură organizate de Teatrul Nottara: Închideți ziarele, vin aligatorii de Petre Barbu, regia: Cezarina Udrescu, 2013; Două surori de Emanuele Vacchetto, regia: Adela Bițică, 2015; Șerpoaica de Csaba Kiss, regia: Mihai Lungeanu, 2016; Valea stimei de Balazs Szalinger, regia: Adela Bițică, 2016; Bravul nostru Micșa de Radu Ţuculescu, regia: Mihai Lungeanu, 2017.

A avut colaborări cu numeroase alte teatre de stat, jucând în producții cum ar fi Părinţii teribili de Jean Cocteau, regia: Diana Lupescu, 2012 sau Visul unei nopți de iarnă de Tudor Mușatescu, regie Diana Lupescu, 2014, la Teatrul George Ciprian din Buzău; Orfeu și Euridice, variaţiuni de Gluck, regia: Alexandru Darie, 2008 și I Capuleti ed i Montecchi, regia: Anda Tăbăcaru, 2012 la Teatrul Bulandra.

Pe scenele teatrului independent, a evoluat în spectacolele Casa cu ferestrele spre câmp, după Al.Vampilov, regia: Adela Biţică, 2015 (rolul Valentina) și Copii răi de Mihaela Michailov, regia: Geanina Hergheligiu, 2016 (producție a Teatrului Arte dell’Anima; rolul Profesoara, Gardiana, Narator, Fetița-martor).

Experienței de scenă i se adaugă și aceea din teatrul radiofonic - Regina Viclenaria, în Hoinarul de Maurice Baring, regia: Cezarina Udrescu, 2016 - sau din film, de scurt- sau de lungmetraj: Omul care vorbește singur de Matei Vișniec, scurtmetraj, regia: Sebastian Chelu, 2005, Walla-Walla-Bing-Bang, scurtmetraj, regia: Christopher Sewall, 2006, În căutarea lui de Woody Allen, scurtmetraj, regia: Sebastian Chelu, 2006, Duminica pierzi sau câștigi, scurtmetraj, regia: George Negrilă, 2007, După ea, lungmetraj, regia: Cristina Ionescu,Temple Film, 2007, Start Wearing Purple, scurtmetraj, regia: Christopher Sewall, 2008, Lecții de viață, docu-dramă mediumetraj, episod „Alexandra”, regia: Titus Scurt, 2015, Lecții de viață, docu-dramă mediumetraj, episod „Andrei”, regie Cati Dinu, 2016.

A apărut în câteva emisiuni TV, printre care enumerăm: „Arca lui Noe”, TVR1, sezoanele 2008-2011, „Împreună pentru natură”, TVR1, sezonul de vară 2009, „Săptămâna mediului tău 1-5 iunie 2009”, TVR 3, „Instalatorul”, sketch de Revelion, 2010, TVR1.

 

Prezentare actualizată în 2017

» Spectacole la Teatrul Nottara, în această stagiune
Mult zgomot pentru nimic - O damă
Aniversarea - Michelle
Călătoria - Reporteriţa 1 şi Albăstriţa
Familie de artişti - Muncitori pe şantier
Provocări inocente - Câinele Napoleon
Iubirea la oameni - Olga, iubita lui
Opt femei - Louise (fata în casă)